Ecologistii la datorie

Sute de copii din oraşul Buhuşi, municipiul Bacău şi patru comune din judeţ au participat la proiectul „Valea Bistriţei – curată şi protejată”, iniţiat de Asociatia „Oblio si prietenii” şi finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Elevii au demonstrat că deţin cunoştinţe temeinice despre natură, că au imaginaţie şi talent la desen, că sunt foarte harnici.

E răcoare în sala bibiotecii. Copii însă au lăsat hăinuţele groase pe spătarul scaunelor. Sunt prea emoţionaţi pentru a simţi tăişul frigului. Cu ochii mari, nerăbdători, privesc toate pregătirile pentru concursul de ecologie. Sunt veniţi de la trei unităţi de învăţământ din comuna Hemeiuşi, dar chingile emoţiilor par la fel de strânse pentru toată lumea. „Copii, ce ştiţi voi despre poluare?”, întreabă cadrul didactic care se ocupă de proiect. Răspunsurile nu se lasă prea mult aşteptate. „Poluăm prin gunoaiele aruncate la întâmplare”, răspunde iute o mogâldeaţă de fetiţă, cu ochii sclipind de inteligenţă. „Foarte bine. Adică poluăm solul. Ce alt tip de poluare mai cunoaşteţi”?, întreabă profesorul. Elevii se foiesc pe locurile lor, dar răspunsurile curg imediat. „Poluarea apelor”, spune sfios un băieţel. „Poluarea fonică”, completează imediat şi colegul său de bancă. Dascălul pare mulţumit de răspunsurile primite, la care mai adaugă informaţii noi. În acelaşi timp porneşte laptopul şi videoproiectorul. Filmuleţul ce se derulează captează imediat atenţia elevilor, care sunt vizibil impresionaţi de ceea ce văd. „Uaau.....!”, rosteşte fără să vrea un puşti, atunci când vede un lac plin cu peturi şi cu tot felul de resturi menajere. Mesajul filmului e cât se poate de clar pentru copii, şi este limpede că aceştia l-au perceput cum trebuie.


„Pădurea ne dă aer curat”

Concursul pe teme de ecologie nu a ridicat probleme elevilor de la cele trei şcoli din Racova. Familiarizaţi cu testele şi evaluările de la orele de curs, copiii au răsuflat uşuraţi când au văzut întrebările. „Sunt foarte uşoare. Toată lumea ştie că în excursii nu ai voie să faci orice, că sticlele de plastic şi gunoaiele nu înfrumuseţează natura, că detergentul poluează solul şi apa”, spune dintr-o suflare Raluca Astanei, elevă în clasa a VI-a la Şcoala „Ion Borcea” din Racova. Până şi picii de la clasele I-IV care au dorit neapărat să fie incluşi printre candidaţi s-au descurcat minunat. „Pădurea ne dă aer curat. Dacă tăiem copacii nu e bine. De ce nu e bine, vă întrebaţi?! Nu e bine pentru că acei copaci ne dau aer curat”, scrie pe lucrarea sa Andreea Rogojină, elevă în clasa a III-a. Foarte bine s-au descurcat copiii şi la enumerarea a cinci plante şi cinci animale ocrotite de lege în România. „Eu nu le-am ştiut chiar pe toate, dar am obţinut un punctaj bun. La plante am scris floarea de colţ, nufărul şi bujorul românesc, iar la animale capra neagră, cocoşul de munte şi ursul brun. Se putea şi mai bine”, crede Mihaela Acsinte, elevă în clasa a VII-a. Concurenţii au avut posibilitatea să se verifice, după difuzarea a două filmuleţe legate de plantele şi animalele ocrotite de lege în România. Pentru câteva minute, zarva a fost greu de stăvilit. Fiecare copil şi-a exprimat bucurie sau tristeţea prin chiote sau suspine. Dar nimeni nu a plecat bosumflat acasă. Toţi care au fost incluşi în proiect au primit diplome, iar cei mai buni au avut, în plus, şi premii.


Zona mea e mai curată

Şi elevii de la cele două şcoli din Buhuşi au demonstrat că ştiu ce înseamnă poluare, ce pot face ei pentru mediul înconjurător, cum să protejeze şi să păstreze curat râul Bistriţa, care traversează localitatea. „Cred că foarte bine m-am exprimat prin desen. Am ştiut cum să arat că zona mea e mai curată. Sper ca şi juriul să aprecieze munca mea”, spune foarte serioasă Alexandra Gusean, elevă în clasa a VI-a la Şcoala „Mihail Andrei” din Buhuşi. Într-adevăr, juriul a avut o misiune dificilă în toate şcolile participante la proiect. Nerăbdători şi mai ales plini de speranţă, micuţii artişti au aşteptat ca lucrările să impresioneze şi să fie alese şi apreciate. „Doamna, aţi văzut desenele de afară? Vă plac, sunt frumoase?”, întreabă de zor un puşti palid şi plin de energie. Profesorul zâmbeşte. „Da le-am văzut, sunt foarte frumoase”. Fericit, puştiul îşi îndeasă căciula pe frunte şi o zbugheşte afară din clasă. „Mă duc să le spun colegilor”, spune el în viteză.


„Misiunea noastră – natura”

Nici la proba practică, aceea de igienizare a unei zone din localitate, copiii nu au bătut în retragere. În mai puţin de o oră, elevii de la cinci şcoli din Săuceşti n-au lăsat o frunză pe jos. Înarmaţi cu mănuşi, saci menajeri şi greble, micii ecologişti şi-au luat misiunea cât se poate de în serios. „Puţină mişcare în aer liber nu strică. Mai ales că facem ceva bun pentru comună şi pentru locuitorii ei”, este de părere Alin Iancu, elev în clasa a VII-a, la Şcoala „I.S.Sturdza”, din Săuceşti. Şi copii din cele trei unităţi de învăţământ din Gârleni s-au dovedit fruntaşi atât la probele teoretice, cât şi la cea practică. Cea mai importantă lecţie a fost însă cea de viaţă, iar micii ecologişti se pare că au învăţat-o. „Misiunea noastră este să avem grijă de natură. Altfel, generaţiile care vin din urmă nu se vor mai bucura de aer curat, ape limpezi, de pădure, de flori şi animale”, spune plină de înţelepciune Andreea Marcu, elevă la şcoala din Gârleni.


Valea Bistriţei – curată şi protejată

În proiectul „Valea Bistriţei – curată şi protejată” iniţiat de Asociaţia „Oblio” sunt implicate 19 unităţi de învăţământ, trei din municipiul Bacău, două din oraşul Buhuşi şi 14 din comunele Racova, Hemeiuşi, Săuceşti şi Gârleni. În fiecare şcoală parteneră s-a desfăşurat o etapă de instruire teoretică şi practică a elevilor. Copiii au participat la o dezbatere cu tema „Reciclarea şi colectarea selectivă a deşeurilor”şi au fost ajutaţi să identifice sursele de poluare din comunităţile de pe malul Bistriţei. În toate unităţile de învăţământ partenere s-a organizat un concurs cu tema „Zona mea e mai curată”, participanţii fiind stimulaţi cu diplome şi premii. „De asemenea s-au difuzat filme despre necesitatea protejării mediului înconjurător; s-au făcut activităţi de igienizare şi ecologizare în comunitate. Asociaţia „Oblio” îşi propune în mod special să aducă în atenţia comunităţii problema legată de depozitarea necontrolată a deşeurilor pe malul apei şi necesitatea protejării mediului înconjurător”.


Urmează tabăra!

Deşi instruirea teoretică s-a încheiat, proiectul „Valea Bistriţei – curată şi protejată este departe de a se încheia. În perioada 4-11 decembrie, la Slănic Moldova se desfăşoară o tabără ecologică, la care participă 15 elevi, cei mai buni dintre cei buni. Pe lângă atmosfera incendiară specifică oricărei minivacanţe, copii igienizează pârâul Slănic şi împrejurimile staţiunii, vor urmări filme documentare despre Valea Bistriţei, despre poluare şi reciclarea deşeurilor, vor participa la un concurs cu temă ecologică, şi îşi vor nota impresiile într-un jurnal. La finalul taberei, participanţii vor primi diplome şi premii.

 

 

Parerea ta conteaza
Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com